În ziua de 19 octombrie, începând cu ora 09:00, la Târgu Mureș, va avea loc turneul internațional de judo “Mureșul Cis Gaz”, aflat la cea de-a IX-a ediție.
Potrivit organizatorului, dnul Laurentiu Gliga, s-au înscris 671 de sportivi din 10 țări europene (Polonia, Bulgaria, Franța, Belgia, Croația, Moldova, Serbia, Ucraina, Bosnia Herțegovina și România).
Turneul Mureșul Ciz Gaz se desfășoară conform regulamentului Federației Române de Judo, pe 6 suprafețe de luptă.
Evenimentul este organizat de Samuraii Florii de Cireș Voiniceni și DJST Mureș.
Cea mai prestigioasă competiție de BJJ din România “Cupa României la BJJ 2019” (ultima etapă Belt League), va avea loc pe 19 octombrie, la sala Apollo, din București. Competiția reprezintă etapa a 4-a, finală, a circuitului Belt League.
Cu această ocazie debutează un nou format Belt League: GRAND PRIX 8 Men Tournament – cele mai bune centuri albastre și mov, sub 88 kg.
Competiția, aflată la ediția a 12-a, este organizată de clubul Absoluto, în parteneriat cu Asociația Pro BJJ.
Cupa României la BJJ va avea divizii de copii și juvenili, adulți și master 1 (30 – 35 ani) și master 2 (peste 35 de ani). Totodată, competiția contează ca ultimă etapă BJJ Belt League. Dupa cele 4 etape ale Belt League oferim 4 pachete de călătorie la Campionatul Mondial de BJJ Pro din Abu Dhabi 2020, plus o excursie la Disneyland, prin tragere la sorți dintre câștigătorii centurilor la -18 ani. Cupa României oferă prin sponsorul BJJmall.ro, suplimentar, premii la tombola în valoare de peste 1000 de euro:
1 x Gi Customizat la alegere,
3 x Gi Tatami la alegere,
5 x Rashguard Tatami la alegere,
10 x Șapci Tatami la alegere. Sunt înscriși în tombola toți sportivii participanți la Cupa României.
Înscrieri: smoothcomp.com. Termen limita de înscriere: 15 octombrie, ora 23:59
Cântar: 3 opțiuni de cântărire (sportivi își aleg doar una dintre ele) – vineri, 18 oct., ora 20:00 sau sâmbătă, 19 oct., ora 9:00 sau sâmbătă, 19 oct, înainte de intrarea pe saltea la primul meci. Toate variantele la Centrul Apollo.
Taxa de înscriere sportiv (se plătește la cântar, individual, de către fiecare sportiv sau online pe smoothcomp.com): NORMAL REGISTRATION, până pe 8 octombrie – adulți și master 130 lei, adult + master 195, copii și juvenili 80 lei. LATE REGISTRATION, 8 octombrie – 15 octombrie – adulți și master 150 lei, adult + master 215, copii și juvenili 100 lei.
Bilet intrare spectatori: 20 lei
Înscrieri prin e-mail și info: mastacan_cristian@yahoo.com și 0775619670
Asociatia Pro BJJ cu sprijinul Federației Române de Arte Marțiale organizează pe 21 septembrie 2019 prima ediție a Campionatului Național de Brazilian Jiu-Jitsu, dedicată categoriilor Adulți și Master.
Înscrierea în competiție se va face individual de către cluburi prin trimiterea listei cu sportivi la e-mail: mastacan_cristian@yahoo și fram_w@yahoo.com, pentru verificarea acestora, ulterior fiind introduși pe platform Smoothcomp. Listele se vor trimite până la data de 10 septembrie 2019, ora 20:00.
Obligatoriu, listele de înscriere vor menționa:
Numele și Prenumele (exact cum apare în CI, cu diacritice),
categoria de greutate la care dorește să participle,
CNP-ul,
Data nașterii, Locul nașterii,
Gradația actuală.
Sportivii ce dețin alte gradații superioare în alte stiluri decât Brazilian Jiu-Jitsu, pot participa la categoria centurilor albastre / mov.
Categoriile la care sunt înscriși mai puțin de 3 sportivi nu se vor desfășura, sportivii putând opta pentru participarea la categoria superioară de greutate / centură, sau doar pentru primirea unei medalii, fără a lupta.
În cazul ultimelor categorii de greutate, categoriile se vor disputa indiferent de numărul de înscriși.
Condiții de participare:
Pentru cluburi – autorizația anuală de funcționare FRAM
Pentru sportivi:
Budopass FRAM
Viza anuală FRAM
Viza medicală (medic sportiv)
Asigurare medicală în caz de accidentare
Taxa de înscriere în competiție este de 100 lei / sportiv / probă de concurs. Aceasta se va plăti direct la secretariatul concursului, la sala de competiție.
FINALA Campionatului Național de Karate Tradițional pentru Copii – ediția a XXVIII-a este organizată de clubul de karate CS SHIRO WASHI Ploiești și Federația Română de Karate Tradițional și are loc în perioada 4 – 6 octombrie 2019 în Ploiești, jud. Prahova.
Competiția de karate se va desfășura în Sala Sporturilor din Ploiești și are următorul program:
Vineri, 4 octombrie 2019:
19:00 – 20:30: stagiu tehnic de karate și standardizare arbitraj
Sâmbătă, 5 octombrie 2019:
09:00 – 10:00: stagiu tehnic de karate și standardizare arbitraj
10:00 – 10:30: deschide oficială
10:30 – 13:00: competiție
13:00 – 15:00: pauza de masă
15:00 – 19:00: reluarea competiției
Duminică, 6 octombrie 2019:
09:00 – 14:00: finalizarea competiției de karate
Finaliștii acestei competiții de karate vor fi selectați în Lotul Național de Karate Tradițional care va reprezenta România la a 8-a ediție a Campionatului Mondial de Karate Fudokan ce va avea loc la Glaspalast Sindelfingen – Germania.
C.S.C. Moșnița Nouă împreună cu Primăria și Consiliul Local Moșnița Nouă, în parteneriat cu A.C.S. Universal Fighting Moșnița Nouă, organizează în perioada 05-06.10.2019, Cupa Moșnița Nouă, ediția a III-a, dedicată sporturilor de contact.
În cadrul acestui eveniment vor fi competiții de:
Kickboxing,
MMA,
Box,
BJJ (GI și No GI)
Hand to Hand Fighting.
Competiția ce se va desfășura pe 4 suprafețe de luptă: 2 ringuri de box, o cușcă și un tatami.
Vor fi acordate medali, diplome și vor fi premiate cu trofeu primele trei cluburi, la fiecare stil de luptă.
În cadrul evenimentului sportiv vor fi puse la bătaie și 10 centuri pentru Kickboxing și 3 centuri pentru MMA.
Evenimentul va avea loc în Sala de Sport din Moșnița Nouă (Strada Verde 2, Moșnița Nouă 307285).
ADCC Romania Open Championship este organizat de ADCC România, Asociația Pro BJJ și Clubul Absoluto, pe 31 august 2019 în Sala “Apollo” (Bulevardul Energeticienilor 5) din Bucuresti, și reunește la start sportivi din țară și străinătate în diviziile:
Copii,
Începători (0-2 ani experiență),
Intermediari (2-4 ani)
Avansați (peste 4 ani),
Adulți și Master.
Competiția este deschisă oricărui practicant de arte marțiale sau sporturi de contact, indiferent de naționalitate, club sau federație de care aparține. Nu sunt solicitate taxe suplimentare în afara celei de înscriere în competiție.
Categorii de greutate (nu se acceptă nicio toleranță la cântar și taxa de înscriere nu se înapoiază):
Timpul de desfășurare a meciurilor:
Copii: 5 min. Primele 2 min nu se punctează. 2 min de prelungire dacă este egalitate perfectă la finalul celor 5 min regulamentare
Începători: 5 min. Primele 2 min nu se punctează. 2 min de prelungire dacă este egalitate perfecta la finalul celor 5 min regulamentare.
*Finalele: 6 min. Primele 3 min nu se punctează. 3 min de prelungire dacă este egalitate perfectă la finalul celor 6 min regulamentare
Intermediari și Avansați: 6 min. Primele 3 min nu se punctează. 3 min de prelungire daca este egalitate perfecta la finalul celor 6 min regulamentare.
*Finalele: 8 min. Primele 4 min nu se punctează. 4 min de prelungire daca este egalitate perfectă la finalul celor 8 min regulamentare
Regulamentul complet poate fi citit pe site-ul adcombat.
Taxa de Înscriere: adult sau master, 110 lei (adult + master 165 lei), sub 18 ani, 70 lei.
Data limită de înscriere: 26 august, ora 23:59
Bilet spectatori: 20 lei – sportivii și antrenorii nu plătesc biletul de intrare.
Mai multe informații: mastacan_cristian@yahoo.com, 0775.619.670
Clubul de karate CS Neko-Me Tecuci organizează, sub egida FRKT, competiția de karate “Cupa Neko-Me Tecuci”, ediția II-a, la Karate Tradițional cu probe individuale (kata și kumite) pentru Copii, Cadeți și Juniori.
Competiția de karate va avea loc în localitatea Tecuci, Sâmbătă – 1 iunie 2019, și se va desfășura în Sala de Sport de lângă strand.
Programul competiției de karate este următorul:
09:00 – 12:00: preliminarii competiție de karate;
12:00 – 13:00: deschiderea oficială a competiției de karate “Cupa Neko Me Tecuci”;
România a încheiat Campionatul European de lupte găzduite în perioada 8-14 aprilie de Sala Polivalentă din Bucureşti cu patru medalii, dintre care două de argint şi două de bronz.
Acestea au fost cucerite la greco-romane şi lupte feminin, singurul stil fără medalie fiind luptele libere.
Cei patru medaliaţi români sunt:
Ana Andreea Beatrice (55 kg)- bronz
Incze Kriszta Tunde (65 kg) – argint
Tița Florin (55 kg) – argint
Alin Alexuc (130 kg) – bronz
România a mai obținut șapte clasari pe locul 5 prin Andrei Dukov, Nikolay Okhlopkov, Mihai Palaghia, Rareș Chintoan, Ștefania Priceputu, Ilie Cojocari, Virgil Munteanu și o clasare pe locul 4 prin Alexandra Anghel.
La acestă ediție e Campionatelor Europene de Lupta au participat peste 600 de sportivi din 40 de ţări, competiţie la care România a aliniat 29 de sportivi.
România a mai găzduit Campionatele Europene de lupte pentru seniori în urmă cu 40 de ani, luptătorii români cucerind atunci 10 medalii, 3 de aur, 3 argint și 4 de bronz.
După 40 de ani, România organizează Campionatul European de Lupte pentru Seniori, sub sloganul “Vino să susții Luptătorii României”.
Peste 30 de luptători campioni olimpici, mondiali și europeni vor fi prezenți la București! Iată doar cateva dintre numele internaționale de răsunet care vor lupta la Campionatul European de Seniori 2019 (8-14 aprilie):
SADULAEV Abdulrashid este vedeta numărul 1 a Campionatului European de la București! Supranumit și “tancul rusesc” Sadulaev este vedeta categoriei 97 kg de la Lupte Libere. Campion Olimpic la Rio, triplu Campion Mondial și dublu Campion European.
ROMAN Vlasov este una dintre legendele luptelor Greco-romane care se va afla la București. Dublu Campion Olimpic (2012, 2016), dublu Campion Mondial și triplu Campion European, rusul vine în Capitala României să își apere titlul European. Îl puteți urmări în categoria 77 kg, acolo unde România va fi reprezentată de Mariea Vlad.
AKGUL Taha este specialistul în aur European la Luptelor Libere. Turcul are în palmares deja 5 titluri continentale, inclusiv anul trecut. Akgul Taha este Campion Olimpic în 2016 la Rio și dublu Campion Mondial. Îl vedem în categoria 125 kg, Lupte Libere, acolo unde România va fi reprezentată de Chintoan Rareș Daniel.
SHARIFOV Sharif, din Azerbajian este un alt luptător vedetă al Liberelor. Sharifiov este Campion Olimpic în 2012 si Campion Mondial în 2011. La București îl vedem în lupta pentru aurul europen al categoriei 92 kg.
CHAMIZO Frank cubanezul naturalizat în Italia vine să facă spectacol la București. Anul trecut, la Europenele de la Kaspisk, Chamizo a obținut bronzul. Italianul de la Lupte Libere este dublu Campion Mondial și dublu Campion European. Categoria 74 kg.
Mihai Mihuț – este Campionul European en-titre la Greco-romane, categoria 63 kg. Anul acesta, Mihai va urca în categoria 67 kg, categoria olimpică care îi poate asigura și calificarea la Jocurile Europene de la Minsk.
Federația Română de Lupte pregătește o luptă demonstrativă între cei care au scris istoria luptelor acum patru decenii – ȘTEFAN RUSU (România) vs. ANDREZJ SUPRON (Polonia). La 40 de ani distanță, cel mai medaliat luptător din istoria Romaniei – Ștefan Rusu spune despre întalnirea cu Andrzej Supron de la Olimpiada (1980): “A fost cel mai greu meci al carierei mele!”.
Evenimentul va avea loc la Sala Polivalentă din București, în perioada 08 – 14 aprilie 2019.
Clubul Sportiv Municipal București împreună cu Primăria Capitalei, invită cluburile de judo să ia parte la prima ediție a competiției “Cupa CSM București Judo”, la sala Agronomia din București, în perioada 19-20 aprilie.
Fiecare structură sportivă de judo participantă la concurs poate înscrie în concurs la orice categorie de vârstă și de greutate oricâți sportivi dorește.
Categorii de vârstă și greutate:
• Copii (U11) născuți 2009/2010 – Timp de luptă 2 min. GS: 1 min. Masculin: 24, 27, 30, 34, 38, 42, 46, 50, 55,+55. Feminin : 23, 26, 29, 32, 36, 40, 44, 48, 52,+52.
• Copii (U-13) născuţi 2007/2008 – Timp de luptă 2 min. GS: 1 min. Masculin: 26, 30, 34, 38, 42, 46, 50, 55, 60,+60. Feminin: 26, 29, 32, 36, 40, 44, 48, 52, 57,+57.
• Copii (U-15) născuţi 2005/2006 – Timp de luptă 3 min. GS 2 min. Masculin : 34, 38, 42, 46, 50, 55, 60, 66, 73, +73. Feminin : 32, 36, 40, 44 ,48, 52, 57, 63, +63.
Competiția se va desfășura doar la individual, pe 4 suprafețe de luptă, la categoriile de vârstă şi greutate valabile pentru anul competițional 2019 (a se vedea categoriile).
Pentru delegațiile care sosesc vineri 19.04.2019, validarea și cântarul oficial se face în incinta sălii de judo din Blvd Ion Mihalache, Nr. 162, sector 1, București – Orele 17:00-21:00. Pentru delegațiile care sosesc sâmbătă 20.04.2019, validarea se face la Sala Agronomia București, Sectorul 1, Bulevardul Mărăști, nr. 59. Orele 6:30-7:30.
Taxa de participare în valoare de 25 Ron/sportiv se achită la organizator, cel mai târziu până la începerea cântarului oficial.
Înscrierea sportivilor în concurs se va face prin e-mail la adresa: aurel.barca@csmbucuresti.ro până luni 15 aprilie 2019.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați: Aurel Barca 0731 344 459