PUMA Club Sibiu, alături de Federaţia Română de Taekwon-do ITF, organizează în perioada 19-20 noiembrie 2016 Cupa României la Taekwon-do ITF, una dintre cele mai importante competiţii sportive din sfera artelor marţiale, la nivel naţional.
Evenimentul se desfăşoară la Sala Transilvania din Sibiu pe durata a două zile şi presupune organizarea de competiţii între sportivii/cluburile sportive din toată ţara, care vor lupta pentru a puncta în clasamentul general. Competiţiile sunt împărţite pe grupe de vârstă şi categorii de concurs şi se desfăşoară după un program prestabilit.
Deschiderea oficială a competiţiei va avea loc sâmbătă, 19 noiembrie 2016, începând cu ora 18.00 şi va debuta cu discursul tradiţional susţinut de preşedintele Federaţiei, Domnul Cosmin Oprescu, urmând apoi demonstraţii de Taekwon-do susţinute de echipa de Taekwon-do a Federaţiei. Intrarea este liberă.
Potrivit organizatorilor, evenimnetul va reuni peste 370 de participanţi din partea cluburilor sportive de taekwon-do din ţară. De asemenea, oficialii Federaţiei Române de Taekwon-do vor fi prezenţi la Sibiu pentru a asista la această cupă naţională de mare anvergură.
*Cupa României la Taekwon-do ITF este un eveniment organizat de PUMA Club Sibiu sub egida Federaţiei Române de Taekwon-doITF şi susţinut de Consiliul Local prin Primăria Sibiu, fiind înscris pe Agenda Sportivă 2016 a Municipiului Sibiu. Evenimentul este deja unul cu tradiţie pentru Sibiu şi se doreşte continuarea promovării performanţei în taekwon-do, precum şi creşterea vizibilităţii Sibiului, ca şi centru de referinţă în domeniul artelor marţiale.