Într-un interviu acordat Ziare.com, proprietarul promoției Superkombat afirmă că e dispus să se așeze la masa negocierilor cu frații Stoica, Andrei și Bogdan.
“Pentru mine conflictul inițial este închis atât timp cât ei nu mai activează în colaborare cu fostul club, pasul doi este și dorința lor de a veni la masa negocierilor și noi suntem pregătiți să redeschidem o colaborare”, a declarat Eduard Irimia.
La sfârșitul anului trecut, Superkombat a semnat un contract cu televiziunea americană CBS, iar managerul Superkombat e mândru de această lovitură: “În sporturile de contact suntem una dintre cele 4 promoții globale care au un deal cu o televiziune americană, UFC este la Fox tv, Bellator la Spike, Glory la ESPN 3, iar noi pe CBS Sports Network”.
2017 va reprezenta revenirea în circuitul K1 a lui Daniel Ghiță și nu e imposibil să-l vedem pe acesta luptându-se în circuitul Superkombat, în România, conform lui Irimia: “Dacă există interesul unui mega main-event, putem aduce orice sportiv, inclusiv mai scump decât Daniel Ghiță, dar important este feedbackul evenimentului”.
Federația Română de Arte Marțiale de Contact în colaborare cu C.S. Urban Warrior Gym organizează sâmbătă, 17 martie 2018, Campionatul Național de Kickboxing și K1 Cupa All Styles Tatami.
Probele de concurs vor fi Low Kick, Kick Light și Full Contact și se vor desfășura atât pe tatami cât și în ring.
Cupa All Styles Tatami – Kickboxing, K1 va avea loc în Sala Polivalenta Danubius din Brăila, începând cu ora 10:00.
Pentru mai multe informații și detalii: 0749 082 631 – C.S. Urban Warrior Gym.
Kombat Academy organizează în data de 25 februarie Cupa Kombat Academy ajunsă la ediția a V-a. Evenimentul va avea loc în Complexul sportiv Național din Bascov – Budeasa.
Toate meciurile se vor desfășura pe regulament K1 (fără lovituri la cap).
Cluburile interesate să participe pot lua legătura cu organizatorul la numărul de telefon: 0743.839.611.
Promotorul Eduard Irimia a anunțat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, ca prima gală Superkombat din 2017, va avea loc pe 12 martie, la Berăria H, din Capitală, urmând să fie un eveniment eliminatoriu pentru primul Grand Prix al anului, din aprilie, transmis în direct și în Statele Unite ale Americii.
Începând cu acest sezon, galele Superkombat vor putea fi urmărite inclusiv peste Ocean, ca urmare a contractului semnat cu gigantul american CBS.
“Acum, pe 12 martie, o parte dintre sportivii români au șansa să își trăiască visul american. Câștigătorii își vor obține locul pentru galele transmise de CBS Sports.
Nu vor lipsi veterani precum Mihăiță Golescu și Sebastian Ciobanu, dar nici noi eroi precum Eduard Chelariu și Adelin Mihăilă”, a anunțat Eduard Irimia, care a prezentat și locul de desfășurare al confruntărilor, capacitatea sălii fiind de aproximativ 1.200 de locuri.
Totodată, oficialul Superkombat a dezvăluit că evenimentul va beneficia și de o premieră din punct de vedere al producției, ca urmare a unui nou parteneriat tehnic.
“Cu siguranță, Superkombat va trece la un nou nivel, avem un upgrade de producție odată cu parteneriatul semnat cu Five’s, din rețeaua AV Alliance, care va putea permite la nivel global accesarea producției de top în orice colț de pe planetă. Experimentul va fi pe 12 martie. Totul va semăna cu acele gale K-1 care se organizau în Japonia în urmă cu câțiva ani. Cu siguranță, va fi un eveniment de neratat”, a mai spus promotorul.
În meciul cap de afiș al galei, colegul lui Moroșanu, Sebastian Cozmâncă, îl va înfrunta pe campionul Norvegiei la muay-thai, Simon Ogolla, în timp ce co-main event, Mihăiță Golescu va da piept cu campionul Italiei la skandenberg și totodată fost rugbyst, Robert Constantin. Într-o altă confruntare între generații, Cosmin Ionescu, neînvins în 2016, îl va întâlni pe Sebastian „Fiul lui Dracula” Ciobanu.
Prețul unui bilet este de 50 de lei și poate fi achiziționat de la Berăria H, magazinele Diverta sau on-line, de pe myticket.ro. Gala va începe de la ora 20:00.
NEW HEROES
1. Super Fight – Categoria grea (+96 kg) Cosmin Maxim (România) vs Alex Radnev (România)
2. Super Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg) Dragoș Imbrea (România) vs Ionuț Șandur (România)
3. Super Fight – Categoria super mijlocie (-77 kg) Jian Amiri (Norvegia) vs Adelin Mihăilă (România)
4. Super Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg) Nicolai Buceac (România) vs Dumitru Țopai (România)
5. Super Fight – Categoria mijlocie (-72 kg) Andrejs Baranov (Letonia) vs Eduard Chelariu (România)
6. Super Fight – Categoria grea (+96 kg) Marius Munteanu (România) vs Valentin Bordianu (România)
World Grand Prix – Eliminare
7. Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg) Daniel Stefanovski (Elveția) vs Alex Filip (România)
8. Super Fight – Categoria grea (+96 kg) Moriba Kosiah (Surinam) vs Robert Orbocea (România)
9. Super Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg) Cosmin Ionescu (România) vs Sebastian Ciobanu (România)
10. Super Fight – Categoria grea (+96 kg) Robert Constantin (România) vs Mihăiță Golescu (România)
11. Super Fight – Categoria super cruiser (-95 kg) Simon Ogolla (Norvegia) vs Sebastian Cozmâncă (România)
Clubul Sportiv “Power Gym Craiova” va organiza, sâmbătă, 1 aprilie 2017, o competiţie sportivă sub sloganul „Campanie antiviolenţă – Respect Word Series – Luptă în ring, nu în stradă”, proiect început la Pitești.
Concursul este destinat atât sportivilor amatori cât şi sportivilor profesionişti, arbitrajul urmând să fie pe baza regulamentului K-1 și MMA.
Fenomenul local de kickboxing aduce în prim plan sportivi juniori, campioni europeni, așa cum este cazul lui Enzo Minca de la Power Gym Craiova sau campioni europeni de muay -thai așa cum este Armand Nicolae sportiv al aceluiași club, dar și Mario Boboc de la Academia Florin Boboc. Aceștia sunt trei dintre sportivii regăsiti pe under card, în deschiderea galei.
Invitați speciali ai evenimentului sunt Alin Panaite, președinte al RESPECT WORLD SERIES, și artista Reyna Vox. Prezentatoarea evenimentului “Luptă în ring, nu în stradă” este maria Magdalena Osman.
Evenimentul va reuni peste 100 de sportivi din întreaga ţară, urmând să se desfăşoare în incinta Centrului Multifuncțional din Craiova. De menţionat că, cei mai buni sportivi vor fi selecţionaţi pentru RESPECT WORLD SERIES.
Cântarul oficial se va organiza vineri, 31 martie 2017, de la cu ora 19.00, în incinta Mall Craiova.
Competiţia de amatori va începe sâmbătă, 1 aprilie 2017, de la ora 12.00, iar gala profesionistă va începe la ora 19.00 şi va fi transmisă live.