Delegația României alcătuită din 42 sportivi (juniori și seniori), un arbitru (d-l Ciprian Banea) și 7 antrenori de Lot Național (Master Alexandru Mureșan, Marius Ionicescu, Alin Lazurca, Dan Goron, Florin Bîrluț, Mihai Hondru, Cosmin Oprescu), a participat în perioada 09 – 16 octombrie 2017 la Campionatul Mondial de Taekwon-do ITF pentru Juniori și Seniori desfășurat în Dublin – Irlanda.
La competiție au participat 61 de țări de pe toate continentele, 1051 sportivi, 90 arbitri și 369 antrenori.
După 5 zile de concurs România a obținut locul 1 pe echipe (din 121 de echipe participante), a devenit vicecampioană mondială în clasamentul general la juniori și a încheiat Campionatul Mondial de Taekwon-do pe locul 4 pe națiuni, acumulând 6 medalii de aur (titluri de campioni mondiali), 6 medalii de argint și 4 medalii de bronz .
Mai mult, echipele de juniori masculin, juniori feminin și seniori masculin au fost declarate cele mai bune din lume.
Participarea la o astfel de competiție mondială grandioasă și rezultatele extraordinare obținute de sportivii români deveniți campioni și vicecampioni mondiali la categoriile lor, sunt dovezi clare că Taekwon-do-ul românesc este pe o pantă ascendentă.
Felicitări tuturor pentru efortul depus și pentru rezultatele excelente!, a declarat Cosmin Oprescu, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF.