Federația Română de Karate WUKF, Clubul Sportiv Poli Karate Cluj-Napoca și Direcția Județeana pentru Sport și Tineret Cluj, organizează Cupa Napoca Junior – ediția a 5-a – la karate pentru copii până la 14 ani.
Evenimentul de sâmbătă, 3 februarie (orele 10:00-18:00), va avea loc în Sala de Sport Gheorghe Roman din Cluj-Napoca, din Parcul Sportiv Iuliu Hațieganu (fostul Parc Babeș), lângă Bazinul Olimpic.
Ultima zi de înscrieri va fi vineri, 2 februarie. Taxe de participare: 55 RON/ probă, 60 RON/ mai multe probe, 60 RON/ echipă.
Programul evenimentului de la Cluj:
- ora 9:30, ședință tehnică (corectare liste, taxe, etc);
- ora 10:00 deschiderea oficială;
- orele 10:30-13:30, categoriile până la 10 ani, inclusiv echipe sub 11 ani;
- orele 13-13:45, pauză de masă pentru arbitri și antrenori fără întreruperea competiției;
- orele 13:30-18, categoriile 11-12 ,13-14 ani și echipe.