Influența culturii grecești asupra întregii civilizații umane este imensă și aproape că nu mai are nevoie de nici o introducere. Matematica, fizica, filozofia, biologia, istoria, navigația, medicina, dramaturgia, sunt doar câteva dintre domeniile pe care nu ni le putem imagina în forma actuală fără aportul grecilor antici.

Din aceeași mitică Elada ne parvine însă, una dintre cele mai redutabile forme de luptă create. Experții spun ca ar fi cel mai eficient stil de luptă creat vreodată de om.

Conform tradițiilor grecești, eroii mitici Heracles (Hercule) și Theseus (Tezeu), sunt inventatorii Pangration Athlima (cunoscut și ca Pankration, Pagration, Pancrace, Pancratium, Pancrazio – în funcție de modificările suferite datorate influențelor lingvistice și fonetice).

Tezeu a înfrânt Minotaurul din Cnossos folosind Pangration, iar Hercule a folosit același stil de luptă, Pangration, împotriva leului din Nemea. Conform istoricilor, Pangration se practica în Grecia cu 2000 de ani i.e.n.

Pangration în Grecia Antica

Pangration este produsul dezvoltării societății grecești din antichitate din secolul 7 i.Hr. Un sport mai dur decât boxul și luptele, Pangration a apărut ca o necesitate, fiind mai mult decât acestea la un loc, deoarece se foloseau, pe lângă tehnicile de brațe din box și proiectările și fixările din lupte, lovituri de piciore, coate și genunchi, tehnici articulare și strangulări.

Din aceasta cauză Pangration era considerat „competiția totală”. Introdus la Jocurile Olimpice încă din 648 i.Hr., a fost considerat un stil de luptă dur și redutabil astfel că puține curente marțiale s-au putut compara cu el.

Pangration s-a născut în vechea Elada, între livezile de măslini și coastele însorite ale Mediteranei. Această formă de luptă s-a dezvoltat în strânsă legătură cu natura, pentru a servi grecilor drept cel mai eficient mod de luptă și autoaparare.

Conform mitologiei grecești, Pangration a fost inventat de doi dintre cei mai mari eroi ai ethosului grec, Herakles și Tezeu. Cei doi erau adepții a ceea ce se cheamă Panmachia – Lupta totală / Lupta completă, în traducere directă din greaca veche.

Pangration a fost făcut cunoscut în lume în cadrul campaniilor militare ale lui Alexandru Cel Mare, ajungând pănă în Asia.

Anticul Pangration (Pankration) a luat sfârșit în anul 393 e.n. când Jocurile Olimpice sunt interzise prin lege de un edict al impăratului bizantin Theodosius I.

Pangration Modern

Cu toate că spre deosebire de box și lupte libere, a fost considerat dispărut, luptătorii greci pentru libertate (kleftii) foloseau astfel de tehnici de luptă în timpul înclestărilor avute cu soldații turci. Astfel de frății ale kleftilor existau în orașele Constantinopol și Smyrna în cadrul cărora s-a păstrat, se pare, teribilul stil al luptătorilor anticei Elade.

Adevarata renaștere a Pangration se datorează muncii și eforturilor întreprinse de Demetrios “Jim” Arvanitis, un grec care în decursul anilor ’60 a făcut cunoscut Pangration întregii lumi.

Recunoscut drept tatăl Pangrationului modern, Demetrios Arvanitis este un specialist în Lupte Libere și Muay Thai, care a fost pasionat de arta strămoșilor săi, încât și-a dedicat viața cercetării și redescoperirii tuturor tehnicilor uitate din Pangration.

În 1996 s-a înființat oficial Greek Pangration Athlima Federation (GPAF) cu scopul de a promova Pangration în Grecia, a urmat în aprilie 1999 înființarea International Pankration Athlima Federation (IFPA), având sediul în Lamia – Grecia.

Scopul declarat al acestei federații internaționale (peste 80 țări afiliate) era acela de a reintroduce Pangration în Jocurile Olimpice. La 3 ani mai târziu Hellenic Federation of Pangration Athlima (HFPA) cu sprijinul Guvernului Grec și a Comitetului Olimpic Grec pune bazele World Pangration Athlima Federation (WPAF), urmând ca în 2011 în cadrul Campionatului European de Pangration Athlima din Italia să se decidă unirea celor doua federații (IFPA și WPAF) sub numele World Pangration Athlima Federation.

Pangration în România

La prima ediție a Campionatului Mondial de Pangration susținut de Federația Internationala de Pankration Athlima ( IFPA ) în 2000 a participat pentru Israel, românul Daniel Butinger devenind Campion Mondial.

E anul în care Daniel Butinger încearcă introducerea acestui sport în România, la reorganizarea Federației Române de Arte Marțiale (conform noilor legii a sportului introduse la aceea dată) având sprijinul clubului Shin Daito prin Sensei Cojocaru Gheorghe, însă interesul membrilor acestei federații este redus și implicit este refuzat.

Prezent la Campionatul Balcanic de Ju Jitsu din Serbia în 2008, Sensei Cojocaru Gheorghe, prezent ca Antrenor al Delegației Române de Ju Jitsu, este remarcat și contactat de membrii World Pangration Athlima Federation (WPAF) pentru a fi invitat la un Stagiu International de Pangration Athlima pentru Antrenori și Arbitrii ce urma să aibă loc în Grecia în 2009.

Convins de viitorul acestei arte marțiale la nivel mondial, Sensei Cojocaru Gheorghe introduce în cadrul Cupei Shin Daito din decembrie 2009 primele demonstrații de Pangration Athlima în România (Palaismata – luptă demonstrativă unu contra unu și Schimachia – o formă de luptă cu adversari imaginari, folosind deplasări / lovituri prestabilite, echivalentul Kata și Tao).

În România World Pangration Athlima Federation este reprezentată de Sensei Cojocaru Gheorghe președinte al Federației Române de Pangration Athlima, federație ce continuă munca depusă de Asociația Română de Pangration Athlima, înființată în septembrie 2010 prin libera asociere a 8 cluburi sportive din trei județe (București, Brașov și Covasna).

Cojocaru Gheorghe este ales de World Pangration Athlima Federation să facă parte din comitetul tehnic începând cu 2012, ocazie cu care Cojocaru Gheorghe devine Senior Instructor având, în prezent, gradul 7 Pangratiatis.

Sursă: Pangration.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.